Sunteți aici: » Cine suntem » Clusterul Green Energy » Aderarea la Cluster

Aderarea la Cluster

Clusterul este format din totalitatea partenerilor care au semnat inițial Acordul de constituire a clusterului, sau care au aderat ulterior la cluster conform regulilor stabilite prin prezentul Regulament.

Fiecare partener, persoană juridică din cluster, își desemnează un reprezentant – persoană fizică din cadrul persoanei juridice – care să-l reprezinte în cadrul clusterului în conformitate cu Acordul de constituire a clusterului. Desemnarea se face în baza unei scrisori adresate Președintelui CCC care va conține numele, prenumele, funcția și datele de contact ale persoanei delegate.

La cluster pot adera și diverși experți, persoane fizice, pe baza unei recomandări formulate de un institut de cercetare sau de o universitate, sau pe baza unui CV care să ateste competențele respectivei persoane într-un anumit domeniu de interes pentru cluster. Această persoană va fi înscrisă în baza de date cu experți, gestionată de către EMC, ca membru al clusterului.

 

(a) Dobândirea calității de membru al Clusterului

Orice organizație sau specialist persoană fizică, care prin activitatea sa contribuie la dezvoltarea și consolidarea Clusterului și își manifestă interesul de a adera la cluster, va înregistra la EMC un Formular de solicitare de aderare

EMC înaintează CCC solicitarea de aderare. CCC, în urma analizării cererii împreună cu ceilalți membri ai Clusterului, fie va susține aderarea solicitantului la Cluster, fie va susține respingerea cererii de aderare, în strictă conformitate cu poziția exprimată de ceilalți membri ai Clusterului. CCC, prin votul majorității simple, va adopta o Decizie privind admiterea sau respingerea cererii de aderare a solicitantului.

(b) Pierderea calității de membru al Clusterului

Pierderea calității de membru poate interveni în următoarele condiții:

  • prin retragere la cerere, formulată de orice membru al clusterului
  • prin excludere datorată abaterilor grave, ca de exemplu:
  • întreprinderea unor acțiuni contrare în mod flagrant intereselor clusterului;
  • prejudicii grave de imagine aduse clusterului ca urmare a unor fapte cu caracter penal, dovedite printr-o hotărâre judecătorească definitivă;
  • sustragerea sistematică de la acțiuni organizate de cluster în care aportul respectivei organizații sau persoane ar fi putut avea un rol determinant.

(c) Integrarea rezultatelor membrilor Clusterului

Rezultatele relevante (activitățile, acțiunile, proiectele) obținute de membrii Clusterului în mod individual sau în parteneriat vor fi integrate, asimilate ca rezultat al Clusterului.